Monthly Archives: martie 2017

La Compania de Apă Arieș ești angajat dacă susții PSD Turda

CV-PSD - Copy

După precedentul creat de fostul director CAA Cristian Matei, care și-a angajat propriul ginere (dl Bobic) fără concurs, ginere care apoi a fost numit în timp record director general, cazurile unor membri și simpatizanți PSD angajați de către operatorul de apă și canal ”Compania de Apă Arieș” sunt tot mai numeroase.

De această dată este vorba de angajarea unor neveste de politicieni și preoți.

Asociația T9 a aflat că printre cei angajați recent se numără nevasta primarului PSD din Săndulești, Călin Forgaciu dar și soțiile preotului Sebastian Zăhan și a diaconului Daniel Buriană.

Constatăm că operatorul de apă și canal din Turda aplică în procedurile de selecție criterii vagi și arbitrare care permit apariția de speculații cu privire la onestitatea procedurilor de selecție Astfel, în procedurile de selecție ale directorului financiar, disponibile la adresa http://caaries.ro/wp-content/uploads/2017/01/rev-3-Anunt-Recrutare-DF.pdf, sunt prevăzute două condiții de evaluare ce sunt insuficient de clar definite. Experiența profesională în domeniul serviciilor de utilitate publică a fost punctată cu un maximum de 5 puncte iar  experiența în relația cu autoritățile publice a fost stabilită la alte 3 puncte. Cele două criterii de evaluare considerate criterii ce constituie un avantaj în procedura de selecție nu sunt definite  suficient de clar, precum criteriile de vechime profesională stablite în același anunț,  la minim 5 ani.

Modul vag în care se stabilește selecția de personal la Compania de Apă Arieș, faptul că de ani de zile operatorul public  nu a prezentat organigrama și statul de funcții în ședințele Consiliilor locale din zonă dar și faptul că printre angajați se regăsesc exclusiv membri de partid ori nevestele unor personalități cu legături în spațiul public ne determină să ne întrebăm dacă deciziile de angajare nu au un scop politic și propagandistic.

Asociația T9 solicită Companiei de Apă Arieș și Asociației de Dezvoltare Inter-Comunitară Apa Văii Arieșului  să facă publice organigrama și statele de funcții pentru perioadele 2012- 2017, atât pe site-ul societății dar și prin prezentarea acestora în ședințe a Consiliilor Local asociate, inclusiv Consiliul Local Turda. În acest scop, am solicitat respectivelor organizații aceste informații, în baza Legii 544 privind liberul acces la informațiile publice.

 

T9 donează pomii, voi îi plantați unde vreți !

Banner-Plantat-Final

Asociația T9 donează 2 cireși și 2 paltini oricărei familii din Turda care își dorește un un oraș mai verde.

Noi vă oferim pomii, voi îi plantați unde doriți în mun. Turda sau împrejurimi.

Sunați la T9 sau trimiteți-ne un mesaj pe Facebook dacă sunteți interesați!

„Oxigen pentru viitor” continuă și în 2017

Img 2017-03-18 10.41.17

Aproape 300 de paltini, frasini și tei au fost plantați de către membrii și susținătorii T9 în apropiere de Moldovenești. Am fost ajutați și de locuitori ai comunelor învecinate, o grupă de cercetași și câțiva elevi de la LMV, precum și de câțiva muncitori cu unelte și utilaje ce au făcut munca voluntarilor mai ușoară.
Mulțumim tuturor celor care s-au implicat în acestă primă acțiune organizată de Asociația T9 în această primăvară, precum și autorităților locale pentru sprijinul acordat.

Asociația T9.

De ce nu face nimic Primăria Turda pentru a stopa exploatările de balastru?

b1

Excavatoarele sapă lângă mormintele turdenilor, iar Cristian Matei spune că “nu se poate face nimic”. Gunoaiele de la 9 Mai sunt deversate în gropile făcute, la doi pași de puțurile de apă ale orașului. Ginerele primarului stă confortabil în scaunul de director al Companiei de Apă și nu mișcă un deget.

Care să fie oare motivul pentru care autoritățile nu aplică legea? Ce se întâmplă la periferia Turzii nu sunt deloc “exploatări piscicole”, motivul pentru care s-au obținut autorizațiile pentru excavare.

Unde intră profiturile rezultate din exploatările de balastru? Să fie cumva o firmă apropiată de PSD, de-asta nu face nimic Cristian Matei?

Asociația T9.

Se încarcă...