Monthly Archives: august 2017

Solicităm Consiliului Local să respecte opțiunea cetățenilor Turzii!

500000 pentru spital

Ne vom adresa azi consilierilor locali ai mun. Turda, în numele pacienților Spitalului Municipal Turda, spital în care:

  •    la secția Oncologie nu există defibrilatoare, aspiratoare, iar saloanele nu au băi,
  •    la secția Neurologie nu există electroencefalograf,
  •    la secția Psihiatrie Acuți nu există defibrilator, iar secția Psihiatrie Cronici nu are dotare medicală,
  •    secția Anestezie și Terapie Intensivă necesită numeroase dotări,
  •    absolut toate secțiile au probleme majore din cauza absenței dotărilor și a lipsei de fonduri,

(informațiile de mai sus sunt preluate din Raportul de Studiu, Cercetare și Analiză a activității Spitalului Municipal Turda, studiu realizat in perioada ianuarie-februarie 2017)

Pe baza opțiunii exprimate deschis de peste 1.000 de participanți la sondajul efectuat de Asociația T9 in perioada 29-30 august 2017,

Vom solicita ca fondurile prevăzute a fi alocate de la bugetul local al mun. Turda Mănăstirii Mihai Vodă să fie alocate Spitalului Municipal Turda.

Asociația T9.

Cristian Matei trebuie oprit!

ZMT_manastire - Copy

Dupa 500.000 RON cheltuiți la ZMT, vrea să doneze alți 500.000 RON mănăstirii Mihai Vodă. Sume rotunde, fără nici o justificare concretă, pleacă din conturile Primăriei în buzunarele prietenilor primarului. Acest lucru trebuie să înceteze!

Asociația T9 va fi prezentă joi 31 august la ședința Consiliului Local Turda pentru a cere primarului Matei și consilierilor locali să oprească risipa banilor publici.

Dorim să aflăm:
– Cum s-au cheltuit banii din bugetul Zilelor Turzii? Vom solicita cifre exacte, singurul lucru făcut public de primarul Cristian Matei este că a fost cel mai mare buget din istoria Turzii, aproximativ 500.000 RON
– Cum justifică primarul și consilierii locali necesitatea unei donații de 500.000 RON făcută mănăstirii Mihai Vodă?
– De ce este necesară mărirea tarifelor practicate de Compania de Apă Arieș?

Ședința Consiliului Local Turda va începe la ora 11.00, este o ședință publică, orice cetățean al Turzii poate participa.

Asociația T9.

Un mesaj adresat presei locale

presa-libera - Copy

Doamnei Lia, domnilor Aurel, Emil, Horea, Gelu, Ionel, Ovidiu și celorlalți jurnaliști turdeni: Viitorul orașului depinde și de voi. Sunteți oamenii care scriu zilnic, pentru cititorii turdeni. Prin ceea ce scrieți, influențați mersul orașului și opiniile cititorilor.
Semnele nu sunt bune deloc, suntem convinși că le vedeți și voi. Dar aveți rețineri să le spuneți, pentru că sunteți finanțați din bani publici.
Nevoile orașului sunt evidente, însă ce fac autoritățile e complet pe dos.

Sătui de dictatura lui Ștefănie, turdenii au votat masiv schimbarea. Unii au crezut în Mircea Irimie, alții în Cristi Matei, alții în Andrei Suciu. A câștigat Matei, cu promisiunea că “va reda Turda turdenilor”…

Ce am primit în locul acestei promisiuni?
– Ginerele instalat pe post de director-moștenitor la CAA. Știți și voi cum a fost orchestrată numirea ca interimar, apoi s-a rezolvat și cu “concursul”.
– Transparența = zero. Dacă voi știți cum s-au cheltuit banii de la ZMT, să ne spuneți și nouă. Pe oricine întrebăm, nimeni nu știe nimic. Dacă îi întrebăm pe cei care au participat direct, toți susțin că au fost voluntari și n-au fost plătiți…. Păi atunci unde s-au dus cei 500.000 RON?
– Contractele grase merg la prieteni. Ultima ispravă, 70.000 euro acordați rapid în 30 minute.
– Contracte halucinante, complet inutile. Acuma sincer, ce rost are să plătească Primăria 500.000 euro chirie pe clădirea Poștei??
– Doua străzi asfaltate în 15 luni, dintre care una cu Domeniul Public, cealaltă cu firma unui prieten. Pe bune, chiar și Ștefănie asfalta mai mult… și vine toamna, vin ploile, cam cu asta rămânem până la primăvară.
– Podul de la A&A?….. Doamne ferește de o nenorocire acolo…. Absolut nimic nu s-a făcut în 15 luni
– Primăria donează 500.000 RON la mănăstire, când geamurile din clădirea spitalului sunt sparte?
– Patru tomberoane de gunoi în Micro și o toaletă publică în centru. Cine știe cât au costat, că nu ne-a spus nimeni.
– Și lista poate continua……

La realizări ce să trecem? Am câștigat niște meciuri de handbal…. Și am făcut zeci de planuri de “mobilitate urbană”, unele mai nerealiste ca altele.

Domnilor ziariști, vorbiți cu oamenii pe stradă, vedeți ce părere au….. Mai scrieți și părerea lor, nu doar “dupa dictare” de la Primărie. E chiar umilitor să vedem cum reproduceți toți, simultan, comunicatele Primăriei. Scrieți opinia dumneavoastră despre ce vedeți în jurul vostru, așa face un jurnalist care își respectă meseria.

Vă dorim succes,
Asociația T9.

Directoarea Casei de Cultură Turda se ocupă și de asfaltarea orașului

Asfalt - Copy

Asociația T9 vă explică modul în care se asfaltează str. Rapsodiei:

Pasul 1: Conducerea Domeniului Public Turda afirmă că dl primar Matei și-a dorit să se lucreze mai repede … și decide să caute pe SEAP o firmă care să îi ajute.

Pasul 2: Alege de pe SEAP ofertantul “SEV STRUCTURI SRL” și inițiază oferta la data de 6 iulie 2017, ora 13.56. Stabilește prețul maximal al lucrării la 340.858 RON.

Pasul 3: ofertantul “SEV STRUCTURI SRL” acceptă imediat iar lucrarea este atribuită la data de 6 iulie, ora 14.26.

Fără licitație, fără concurență…. Pur și simplu DPT Turda alege „SEV STRUCTURI SRL” de pe SEAP și prin “cumpărare directă” îi atribuie o lucrare de 74.442 euro.

Totul s-a decis în exact 30 minute.

Pentru informarea corectă a cititorilor mai spunem și că administratorul firmei “SEV STRUCTURI SRL” era până nu demult dna Ana Sevan, director al Casei de Cultură Turda.

Turda este orașul în care autoritățile decid în 30 minute cine primește fără licitație un contract de 70.000 euro.

Asociația T9.

SEAP-1 - Copy

Gelu Florea și cei care-l plătesc cu sume “confidențiale”

GeFlo-confidential - Copy

Gelu Florea îmbătrânește, și îmbătrânește urât. Un talentat jurnalist de investigație a ajuns un mercenar în slujba politrucilor care au condus Turda. Așa se întâmplă când ești plătit din banii Primăriei, cu sume știute doar de Ștefănie și Matei. La adăpostul unui așa-zis “contract de confidențialitate”, sumele ce trec din conturile Primăriei în buzunarele dlui Florea rămân ascunse de privirile turdenilor.

Probabil va trebui să așteptăm ca la conducerea orașului sa vină un alt primar decât dl Matei pentru a afla traseul banilor publici pe ruta Primărie – Compania de Apă – Salina Turda – TurdaNews. Aceste sume sunt folosite la alimentarea cultului personalității primarului și la denigrarea publică a tuturor celor care i se opun. Contractele confidențiale între Primăria Turda sau Compania de Apă și respectiv TurdaNews au fost semnate pe vremea când primar era Tudor Ștefănie iar director CAA era Cristian Matei. Când Asociația T9 a cerut ca aceste cheltuieli din banul public să fie comunicate tuturor turdenilor, primarul Matei și actualul director-ginere al CAA Bogdan Bobic au refuzat să răspundă la solicitarea făcută de T9.

De aici a pornit campania de denigrare al lui Andrei Suciu și a oricarei persoane care se asociază cu T9. Unii au cedat șantajului și presiunii și au renunțat să mai vină la ședințele T9, dar pe alții campania de denigrare i-a facut și mai ambitioși.

Atâta timp cât circuitul banilor publici nu va fi transparent, Turda nu va avea bani pentru investiții, dar va avea bani să o angajeze pe doamna Ursuleanu la Compania de Apă, să plătească artiști anonimi cu zeci de mii de euro, să comande unor firme de apartament studii de fezabilitate complet inutile.

După cum se poate observa, în Turda s-au asfaltat doar două străzi în 14 luni, dar v-au fost prezentate 10 videoclipuri cu aceste străzi. Ziariștilor locali li se cere să filmeze și să laude fiecare gest al primarului, ca să vă dea impresia că omul “lucrează din greu”. Vă mai amintiți jocul de imagine din jurul podului de la A&A, unde “s-au implicat” primarul, prefectul și tot felul de instituții?…. Ședințe peste ședințe, comisii peste comisii, însă rezultatul a fost ZERO, nu s-a făcut absolut nimic.

Turdenilor li se servește zilnic o realitate virtuală, ambalată frumos de către TurdaNews și alte publicații finanțate lunar din taxele și impozitele noastre.

Asociația T9.

Se încarcă...