„Suntem în continuă căutare de personal calificat“

Semn-De-Circulatie-Se-LucreazaProducătorul de prefabricate ASA CONS din Turda, judeţul Cluj, parte a grupului francez Consolis, a avut în primele şase luni o cifră de afa­ceri de aproximativ 7 milioane de euro, valoare apropiată de rezultatele înregistrate de companie în primul semestru al anului trecut. Compania mizează în acest an pe o creştere cu 2-5% a afacerilor faţă de anul trecut, când a raportat vânzări totale de 64,6 milioane de lei (14,6 mil. euro), conform site-ului Ministerului Finan­ţelor Publice.

„Primul trimestru a fost mai slab în comparaţie cu aceeaşi perioadă a anu­lui trecut, însă am reuşit să recu­perăm diferenţa în cel de-al doilea tri­mes­tru. Pentru următoarea perioadă es­ti­măm o evoluţie similară a pieţei cu cea din 2014“, a declarat pentru ZF Tran­silva­nia Bogdan Bulgaria, general ma­­­nager al ASA CONS şi ASA Epi­toipari Hungary.

Principalele proiecte în care este im­plicată compania din Turda sunt con­struirea struc­turii prefabricate pen­tru o nouă unitate de producţie Leoni la Bistriţa, a centrului comercial dez­voltat de grupul sud-african NEPI la Ti­mi­şoara, a parcului logistic VGP, tot în Timi­şoa­ra,  respectiv montajul ele­­men­telor pre­fabricate la pa­­sa­jul peste şoseaua de centură a muni­ci­piu­lui Oradea. În prima parte a acestui an ASA CONS a livrat ele­mente pre­fa­bricate pen­tru magazi­nele Dede­man de la Su­ceava şi Timi­şoa­ra, pen­tru un showroom Mer­ce­des la Baia Mare, dar şi pentru piaţa Rogerius din Oradea.

„Capacitatea noastră de producţie a crescut în acest an cu 5-10 % datorită unei investiţii finalizate în primul trimestru, constând într-o linie complet automatizată de transport a betonului. În pre­zent avem 170 de anga­jaţi, nu ne propunem să facem angajări ma­sive şi suntem în continuă căutare de personal calificat, din ce în ce mai greu de găsit din cauza dispariţiei, res­pec­tiv reducerii drastice a numărului de şcoli cu profil profesional“, a spus Bogdan Bulgaria.

Compania din Turda recrutează in­gi­neri constructori pentru depar­tamen­te­le tehnic şi ofertare, muncitori cali­fi­caţi, electricieni sau mecanici de întreţinere.

Grupul Consolis, din care şi compania noastră face parte, a decis crearea la Cluj-Napoca a unui pol regional de cercetare-dezvoltare pentru activităţile de proiectare ale grupului. În prezent din acest proiect fac parte 28 de ingineri proiectanţi, însă acest centru regional se va dezvolta până la circa 90 de angajaţi, care vor livra soluţii tehnice pentru proiectele Consolis din ţările nordice, dar şi pentru alte subsidiare ale grupului, din zona baltică sau Europa de Est“, a spus Bogdan Bulgaria.

 Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 14.08.2015

Autor: Laurentiu Cotu





2 Raspunsuri la „Suntem în continuă căutare de personal calificat“

  1. Ludusan Cornel spune:

    Ma asteptam sa citesc pe concrete ca mai angajati de ex 10 oameni???! nu vrajeli ca ce bine yi merge companiei cu sediul in Ungaria! ce vrajeala ieftina!

    • Octavian Gruian spune:

      Domnule Ludusan, ”pe concrete”, angajarile se fac pe baza de calificare si competente, nu cu japca, asa cum intelegem ca sugerati Dv.. Cat despre ”vrajeala”, aceasta este publicata in Ziarul Financiar, publicatie ce are alt profil decat cel imaginat de Dv. Daca sunteti in cautarea unui loc de munca si aveti calificarea cautata de angajator, suntem siguri ca veti avea succes. Va multumim pentru interesul acordat!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Se încarcă...