D-le Ștefănie, d-lor consilieri locali: unde-i lege nu-i tocmeală !

open_lawbook

D-le Primar, am primit proiectul de buget pe 2016, în urma cererii făcute și a comunicatului de presă pe care l-am emis. Apreciem faptul că ați reacționat prompt și a doua zi după comunicatul de presă trimis de T9 ne-ați pus la dispoziție în câteva ore documentul solicitat. Am remarcat și că ați modificat bugetul scris în grabă pe 1 pagină și jumătate, ne-ați trimis unul refăcut pe 4 pagini. Dacă doar atât s-a putut, înțelegem….
Însă nu uitați: Domnul Primar de Cluj Emil Boc a avut suficient respect pentru contribuabilii orașului și a detaliat pe 40 (patruzeci) de pagini bugetul municipiului. Dumneavoastră doar pe 4 (patru) !?!

Lipsesc în continuare următoarele informații, prevăzute de lege:

  • Lipsește “Lista obiectivelor de investiții”, anexa 3.02. Deși ați menționat-o în proiectul de buget, nu ne-ați trimis-o.
  • Lipsește “Detalierea Listei de investiții”, anexa 1B. Deși ați menționat-o în proiectul de buget, nu ne-ați trimis-o.

Avem 6 întrebări pentru dumneavoastră:

  • Când are loc dezbaterea publică ce SUNTEȚI OBLIGAT PRIN LEGE să o organizați? La Cluj are loc joi 28 ianuarie 2015 la ora 15.00, așa cum e anunțat pe prima pagină a site-ului Primăriei Cluj.
  • De ce proiectul de buget a fost afișat public pe data de 19 ianuarie când Comisia de specialitate încă mai lucra la el? Raportul Comisiei poartă data de 20 ianuarie.
  • De ce varianta de proiect trimisă Asociației T9 conține alte cifre decât documentul de pe site-ul Primăriei?  Ați dat publicității un buget de 84.878.000 lei iar nouă ne-ați trimis unul de 86.887.000 lei.
  • Cum explicați apariția “peste noapte” a 2 milioane RON în varianta trimisă nouă? De unde au apărut acești bani?
  • In ultima variantă de buget apar 2.009.000 RON “încasări din rambursarea împrumuturilor acordate“. Cui ați dat bani împrumut din banii Primăriei și pe ce termen? La ce dobândă?
  • Sume de peste 30 milioane RON la cheltuieli (cod 0402) nu au nici un fel de justificare , nu sunt defalcate deloc. Cum explicați aceste sume?

Având în vedere lipsa informațiilor menționate mai sus, din respect pentru plătitorii de taxe din municipiul Turda, Asociația T9 solicită în mod public consilierilor locali să nu voteze proiectul de buget până când aceste informații nu sunt aduse la cunostința celor interesați.

Doamnelor și domnilor consilieri locali:
Ați fost votați de locuitorii Turzii ca să le reprezentați interesele și să vegheați la respectarea legilor. Nu repetați greșeala pe care ați făcut-o cu desființarea Colegiului Dr. I. Rațiu, când ați votat fără să aveți toate informațiile. Cereți toate informațiile pe care legea le prevede. Cereți dezbaterea publică a bugetului. E timpul schimbării la Turda, e timpul să respectam legile.

Asociația T9.





Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Se încarcă...