Primăria repară o groapă, dar face alta în loc

Bucovinei - CopyAcum 6 luni semnalam Primăriei Turda că avem o groapă celebră în tot Ardealul, pe Bucovinei. Cu surle și trâmbițe, Primăria a dat săptămâna trecută un comunicat de presă prin care ne anunța că într-o duminică dimineață pe la ora 7.00 groapa cu pricina va fi reparată. Am trecut peste absurditatea gestului de a transmite comunicate de presă de fiecare dată cînd reparăm o groapă și ne-am zis „e bine și așa, important e că se repară”.

Azi ce vedem în locul unde s-a așternut asfalt săptămîna trecută? O săpătură proaspătă, abandonată la jumătatea lucrării.

Trageți și dumneavoastră concluzia… să fie vorba de incompetență, de rea voință sau de risipă a banului public? Sau toate trei, combinate?

Asociația T9.

 





3 Raspunsuri la Primăria repară o groapă, dar face alta în loc

  1. Mihai Gligor spune:

    NU-i intereseaza pe politicieni decat sa fie alesi in functii. Putin le pasa de oamenii simpli, e bataie de joc. Vor doar functii, noi sa-i votam din patru in patru ani. Dupa care ei isi pun prietenii si neamurile in functii.

    • Anky spune:

      Pana la urma fiecare dintre noi contribuie intr-o oarecare masura la aceasta stare de fapt. Sunt unii care din prostie, poate combinata cu un oarecare interes personal, voteaza de peste 20 de ani aceeasi politruci care ne mint cu nonsalanta si care doar se rotesc intre ei la conducere, mai sunt altii care comenteaza cu vehementa in cercul lor de prieteni, insa nu sunt in stare sa-si asume responsabilitati, asteapta doar sa primeasca fara sa ofere nimic in schimb, mai sunt cei letargici,indolenti, scarbiti ori nepasaturi, carora si sa ia atitudine le este greu, mai e o masa inculta manipulabila si mituibila care in realitate a decis pentru noi toti, prin „vot la comanda” cine trebuie sa ne conduca, (….multi, dar prosti. prosti, dar….multi!!!)si am mai ramas doar cativa, foarte putini carora ne pasa si vrem ceva ptr acest oras. ma refer la cei care mai lasa comment-uri pe site-urile ziarelor si mal primariei si mai cu seama la acest gup T9, a carui voce, dupa cum se pare, este din ce in ce mai auzita in acest oras. „Jos palaria” domnilor!!!

  2. T9 Admin spune:

    Anky si Mihai Gligor:

    Multumim pentru aprecieri.

    Asociatia T9.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Se încarcă...